zbor

mă dor oasele şi nimeni nu ştie unde se termină coloana infinitului ştiu doar că imaginea mea răsturnată în apă are mai puţini pixeli decât cerul brăzdat de proiectile mi-e somnul agitat şi păsările nu vor să mă înveţe să zbor doar umbrele îmi arată cărarea spre lună mi-s ochii împăienjeniţi şi râul nu mă ajută să plâng doar ploaia mă apasă pe umeri tăcută îmi şterg cu dosul palmei sângele ce îmi curge din gură pentru că venele-mi sunt goale am căzut în genunchi şi nimeni nu poate să mă ridice pentru că mi s-au înfipt genunchii adânc în pământ înalţ privirea către cer şi mă transform în vânt