Arhiva

Archive for mai, 2009

zbor

mai 7, 2009 Somnorosul 3 comentarii

100_0440mă dor oasele şi nimeni nu ştie unde se termină coloana infinitului ştiu doar că imaginea mea răsturnată în apă are mai puţini pixeli decât cerul brăzdat de proiectile mi-e somnul agitat şi păsările nu vor să mă înveţe să zbor doar umbrele îmi arată cărarea spre lună mi-s ochii împăienjeniţi şi râul nu mă ajută să plâng doar ploaia mă apasă pe umeri tăcută îmi şterg cu dosul palmei sângele ce îmi curge din gură pentru că venele-mi sunt goale am căzut în genunchi şi nimeni nu poate să mă ridice pentru că mi s-au înfipt genunchii adânc în pământ înalţ privirea către cer şi mă transform în vânt

Categories: Gânduri

Cine a fost primul român?

mai 4, 2009 Somnorosul 4 comentarii

european-head_169813sAşa arată primul român, care se pare că ar fi şi primul european. Cine afirmă această tâmpenie? Evident: cercetătorii britanici, ăia care au trecut de la studiile privind cicul menstrual la ornitorinci la cercetările  privind originea umană.

Unul dintre ei a găsit o mandibulă pe lângă Deva, altul a găsit nişte scăfârlii vechi de 35000 de ani în Peştera Oaselor, după care s-au întâlnit la o pălincă şi au pus-o de-un geto-dac negru. De ce negru? Pentru că analizându-i fălcile, românul preistoric nu se putea trage decât din Africa. Ei nu ştiau că un moldovean roşu în obraji bagă în el cât o sută de africani sfrijiţi.

Acum, dacă ar fi să le dau crezare, mă întreb cine a fost primul român: Guţă sau Cabral?

Notă: articolul integral din The Independent îl găsiţi aici.

Categories: Uncategorized