Ultimul tren

Problemă:

- nişte oameni (câteva sute) îngheaţă de 60 de ore în trenuri blocate în nămeţi şi topesc zăpadă ca să nu crape de sete, dacă nu mor înainte de frig;

- nişte neoameni (Dumnezeu ştie câţi o fi…) de la CFR stau la căldură şi ascund informaţia în loc să ceară sprijin pentru evacuarea pasagerilor din vagoanele îngheţate;

- nişte supraoameni (câţi am vrut noi la alegeri) se ceartă pe fotoliile de miniştri, printre ei şi miniştrii de la Transporturi, Interne şi Sănătate.

Întrebare: dacă pasagerii care au scăpat cu viaţă au plătit biletul de la Constanţa până la Braşov şi au ajuns doar până la Bucureşti, vor plăti în plus pentru că au mers pe o rută ocolitoare?

Iată răspunsul CFR-ului: “Calatorii au beneficiat de transport pana la destinatia finala, nu sunt percepute si nu vor fi percepute taxe suplimentare de transport in ciuda faptului ca nu se circula pe ruta directa, ci pe ruta ocolita, pe unde se poate circula pe linii pe care se poate circula optim“, a replicat Adrian Voicu, director marketing CFR.

Alo! Bre CFR-ule treaba stă în felul următor: dacă eu cumpăr cu un milion un bilet de la Constanţa la Bucureşti şi urc în tren, din momentul acela tu răspunzi pentru viaţa mea şi te obligi să mă duci la destinaţie. Nu ai dreptul să mă laşi să mor în câmp de frig şi să spui că natura e de vină pentru că tu eşti idiot.

Iar tu Guvernule, pe care te plătesc din banii mei, n-ai voie să mă laşi să mor pentru că miniştrii au rămas repetenţi la şcoala civilizaţiei.

Cine-a pus tramvaiu-n drum…

În urma unui accident din care ar trebui să-i mulţumească lui Dumnezeu pentru că a scăpat cu viaţă, iată ce spune Mircea Lucescu:

,,Dacă ar fi fost vina mea, s-ar fi vorbit patru luni, nu o lună. Poliţiştii şi-au dat seama că, de fapt, e greşeala vatmanului în totalitate. N-a vrut să încetinească! E imprudenţa mea în primul rând, pentru că am avut prea mare încredere în oameni”.

Atenţie la imagini:

Şi-aşa, după toată chestia asta, eu sunt scos vinovat, deşi n-am încălcat legea şi am traversat strada în mod regulamentar. Am fost lovit puternic din spate de un tramvai, în timp ce dădeam prioritate!”.

Ce spune vatmanul:  “Declaraţiile dânsului chiar nu mă interesează. Nu mă mai surprinde nimic din ce zice. Aveam o cu totul altă impresie despre dânsul! Îi doresc să fie fericit, să antreneze şi să câştige cât mai multe trofee”, a declarat vatmanul.

Concluzia:

Niciodată nu mi-am permis să judec pe cineva care a fost implicat într-un accident, deoarece ni se poate întâmpla chiar nouă, dar nici nu pot să înghit atitudini ca ale lui Mircea Lucescu. Alo! Domnu’ Mircea, nu ştiu dacă vei citi vreodată rândurile mele, dar trebuie să-ţi spun că n-ai înţeles nimic din lecţia asta. Dumnezeu ţi-a dat un semn iar mata rămâi tot cu nasul pe sus şi cu oiştea-n gard. Ma aşteptam să spui: ,,Am greşit, i se poate întâmpla oricui, însă îi mulţumesc lui Dumnezeu că totul s-a terminat cu bine”.

Ce bine-a spus vatmanul: ,,Aveam o cu totul altă impresie despre dânsul!“. Uneori oamenii mari sunt foarte mici şi viceversa.

Moartea lui Muammar Gaddafi-parcă am mai văzut o dată filmul ăsta

Astăzi, 20 octombrie 2011, Muammar Gaddafi a fost ucis. O fi bine, o fi rău… numai istoria poate şti, dar parcă filmul acesta l-am mai văzut o dată. Un dictator plin de sânge şi mulţimi de oameni bucurându-se. Dacă Mircea Dinescu ar fi libian, poate că ar striga sin nou ,,Fraţilor, am învins!”.

Din păcate istoria se repetă şi cred că, după ce trece euforia, Libia va urma acelaşi traseu ca al României: de la dictatură la haos. Slugile lui Gaddafi vor înfiinţa un Front al Salvării Naţionale şi vor conduce ţara fericiţi până la adânci bătrâneţi. Nu m-ar mira ca următorii preşedinti ai Libiei să fie activişti, geologi sau marinari.

This slideshow requires JavaScript.

Declaraţia de avere

Citind declaraţia de avere a unui nene de la ANAF, initial m-a umflat râsul, însă, după ce am ajuns la final, am rămas cu un gust amar, pentru că omul pare să aibă dreptate. Motivul pentru care a ales modalitatea în care şi-a vărsat năduful este unul original: dacă indivizii care conduc ţara nu ne ascultă, atunci luaţi de-aici!

Declaratia de avere

Dincolo de linia continuă a lui Şerban Huidu

Nimic nu este întâmplător. De aici pornesc în încercarea de a trage o concluzie la tot ce i se întâmplă lui Şerban Huidu în ultimul timp.

Nu vreau să-l acuz de nimic. Noi oamenii nu avem dreptul să judecăm pe nimeni. Numai Dumnezeu o poate face, însă noi suntem tentaţi mereu să-i ţinem locul. Emisiunea Cronica Cârcotaşilor este una care judecă orice, gesturi, cuvinte, actiuni. O idee zămislită de către Şerban şi transformată într-o meserie de succes.

Acum câţiva ani cel mai înverşunat judecător al accidentului soţiei lui Adrian Păunescu, soldat cu două victime era… Şerban Huidu. Acum i s-a întâmplat şi lui. Oare va învăţa ceva din această lecţie?

Acum un an acelaşi Şerban a avut un accident groaznic la schi, în urma căruia i-a fost afectat creierul, cel care a făcut atâta rău unor persoane, mai mult sau mai puţin vinovate. Nici atunci nu a înţeles nimic şi probabil că nu o va face nici acum.

Încercările prin care trecem sunt mesaje primite de la Dumnezeu prin care ni se sugerează să corectăm lucrurile greşite din viaţa noastră. Este modul în care El comunică cu noi, pentru că nu ne poate trimite mailuri şi nu are minute în reţea, însă noi suntem de cele mai multe ori surzi şi orbi, adică în afara ariei de acoperire.

Şerbane, nu ştiu dacă vei citi vreodată aceste rânduri, pentru că tu citeşti mai mult blogurile lui Mircea Badea şi Mihai Morar, dar înţelege odată pentru Dumnezeu că trebuie să te retragi din televiziune. Ai câştigat destui bani şi faimă, dar totul e doar o iluzie. Într-o singură clipă totul se poate nărui.  Caută-ţi o meserie prin care să nu mai faci rău. Opreşte-te. Nu mai judeca pe nimeni, deoarece are cine să o facă. Fii bun, pentru că bunătatea nu e un handicap! Trezeşte-te!

Ce mizerie :)

Amy Winehouse a murit

Veste şoc. Cântăreaţa care trebuia să cânte în România în 15 august 2011, a murit astăzi.

Tabloidul Daily Mail scrie că ambulanţa a fost chemată acasă la Amy (în Londra) în  jurul orei 16 şi nu a putut face altceva decât să constate decesul.

Cauza morţii este momentan necunoscută, însă toată lumea se gândeşte la droguri. Mama lui Amy, Janis, declara în multe rânduri că fata ei se îndreaptă spre moarte, se autodistruge.

Amy Winehouse s-a născut la 14 septembrie 1983 în Enfield,Londra. Părinţii ei au divorţat pe când Amy avea 9 ani şi de atunci aceasta a locuit împreună cu mama ei în Southgate (londra).

La zece ani, Amy a cântat într-o formaţie de rap numită Sweet-n-Sour, un proiect de scurtă durată. De la 12 ani, Amy a frecventat Şcoala de Actorie „Sylvia Young”, însă a fost exmatriculată după un an, din cauza unui piercing făcut în nas şi pentru lipsa de disciplină.În continuare, a urmat şcoala „BRIT” din Selhurst, Croydon (Londra).

Amy a primit în dar o chitară la treisprezece ani. La 14 ani a consumat pentru prima dată droguri şi a început să îşi câştige existenţa, lucrând iniţial ca jurnalistă, iar apoi a cântat într-o trupă jazz. La şaisprezece ani a înregistrat o casetă demo, care a ajuns la o casă de discuri. Acesta a fost debutul ei.

Winehouse şi-a lansat albumul de debut, intitulat Frank, la data de 20 octombrie 2003, fiind este comparată cu Sarah Vaughan şi Macy Gray.

Albumul Frank a primit de două ori discul de platină şi a fost comercializat în peste 675.000 de exemplare numai în ţara natală a artistei. După lansarea celui de-al doilea album al interpretei, intitulat Back to Black – ce a avut loc în anul 2006 Frank a reintrat în topuri.

Videoclipul piesei Back to black înfăţişează o procesiune funerară la care Amy Winehouse participă şi jeleşte alături alături de cortegiul funeral. La sfârşitul videoclipului, pe cruce se poate citi : “R.I.P. Inima lui Amy Winehouse.”

Primul DVD comercializat de către Winehouse a fost lansat pe data de 5 noiembrie, 2007 în Regatul Unit şi pe 13 noiembrie în Statele Unite. Acesta conţine un concert live, înregistrat în Londra şi un documentar de 50 de minute care prezintă ultimii patru ani din viaţa artistei.

Winehouse are un număr de tatuaje de „şcoală veche” a unor femei pe corpul său. Când a fost întrebată despre ele, cântăreaţa a răspuns astfel: „Îmi plac pozele fetelor frumoase expuse. Sunt mai mult un bărbat decât femeie în această privinţă. Nu sunt lesbiană, în orice caz – cel puţin nu înaintea unui lichior Sambuca.”

Pe 18 mai 2007, Amy Winehouse s-a măritat cu Blake Fielder-Civil, într-o ceremonie neanunţată, ţinută în Miami, Florida. Câteva articole din presă au sugerat că relaţia pe care o avea Amy cu Fielder-Civil a fost inspiraţia pentru câteva cântece de pe albumul Back to Black.

Pe data de 14 august 2007 site-ul TMZ.com şi tabloidul Britanic Daily Mirror au anunţat faptul că Winehouse, alături de soţul său au acceptat să se interneze într-o clinică de dezintoxicare după ce au ajuns dependenţi de heroină şi cocaină. Ziarul canadian The Vancouver Sun a publicat un articol conform căruia, Amy a stat internată în clinica Causeway Treatment din Essex, Anglia pentru o perioadă de cinci zile, fapt ce i-a supărat familia, care spera ca ea să urmeze un tratament de lungă durată: între şase şi opt săptămâni. Pe data de 8 August, Amy Winehouse a fost primită la University College Hospital, din Londra, după ce a intrat în comă după o supradoză.

În anul 2011, după ce a fost huiduită la Belgrad, acolo unde nu a putut să cânte, fiind într-o stare avansată de ebrietate, Amy Winehouse şi-a anulat toate concertele din cadrul turneului european, inclusiv cel din 15 august, de la Bucuresti. Un apropiat al cântăreţei declara: “Amy se retrage din muzică şi s-ar putea să o facă pentru câţiva ani”.

Din păcate pentru cei care îi apreciau muzica, Amy s-a retras definitiv.

“R.I.P. Inima lui Amy Winehouse.”

Blue Bluezone: Atac la Măruţă pe filiera Fum Micul

Deşi artificiile pe care le-a provocat Fum Micul părea că s-au stins, acum o oră a fost aprins un alt foc (e drept că mai mic): postarea numărului de telefon al lui Măruţă pe facebook. Cel care se joacă cu focul este Blue Bluezone, probabil Fum Micul într-o nouă prezentare. Apropo: Bluezone este o zonă studiată de către cercetători, în care majoritatea oamenilor trăiesc o sută de ani, iar Blue Bluezone face, cu o ironie fină, trimitere către longevitate.

Cică Mediapro ar fi depus o plângere penală împotriva lui Fum Micul pentru penetrarea vedetelor, dar după cum se vede Micuţul fumegă în continuare, azi pe un deal, mâine pe altul, vorba Paraziţilor: ,,fac semnale cu fum să mă vezi de departe…”.

Sunt curios de ce ar putea fi acuzat acum, pentru că nu a mai spart mailuri, conturi de facebook şi nu a mai publicat poze cu picioare de dalmaţieni. Confidenţialitatea numerelor de telefon este protejată de lege? Dacă da, atunci de ce un operator mi-a postat pe net un număr de telefon pe care n-aş fi vrut să-l fac public?

Din toata povestea asta rămâne întrebarea de mai sus: numărul de telefon este public sau privat?

Imperio: un tramvai numit dorinţă

Visam că eram în tramvaiul 41 şi îmi bătea în freză aerul condiţionat. Vecinul din faţă mirosea a levănţică, iar ţambalagiul fără degete coborâse la Moghioroş. Afară erau 38 de grade, dar nu-mi păsa. Eram în cel mai modern tramvai din Bucureşti. Călătorii urcau ca în Seul, numai câţi aveau loc pe scaune şi nimeni nu-mi striga în faţă: ,,umede numai la un leu, brichete numai la un leu…”. Nu mă căuta nimeni în geantă ca să vadă dacă mi-am uitat umbrela acasă şi nici nu mă striveau bătrânii cu imensele cărucioare pentru cumpărături.

Dar deodată… ,,dă-te jos din paaaat!”, aceeaşi sonerie enervantă a telefonului, pe care mi-e lene să o schimb, m-a trezit exasperant din somn. După ritualul de dimineaţă am pornit spre serviciu, când stupoare! Ajuns în staţia de tramvai aveam să constat că uneori visele pot deveni realitate. Fotografiile de mai jos, cu primul tramvai românesc construit în parteneriat cu Siemens, vorbesc singure.

This slideshow requires JavaScript.

Până aici totul a fost ficţiune, dar pe Imperio îl vreau pe şine în cel mai scurt timp, chiar dacă voi auzi în urechi acelaşi refren: ,,umede numai la un leu, brichete numai la un leu…”.

Fum Micul loveşte decisiv. Victime: Corina Caragea, Andreea Marin, Adrian Cristea, Roxana Ciuhulescu, Laura Cosoi, Bianca Drăguşanu, Mircea Zara, Dragoş Moştenescu…

Vedetele au intrat în panică. Un hacker, care între două cafele sparge conturi de facebook şi adrese de mail, a devenit mult mai cunoscut decât victimele sale. Fum Micul, căci acesta este pseudonimul lui, lucrează în acest moment la intimităţile Danielei Crudu.

Cancan-ul a publicat deja câteva dintre isprăvile lui Fum Micul. Într-o singură oră Micutul le-a dat  materiale pentru o săptămână. Ar trebui să-l angajeze în locul celor care stau prin tufe ca să facă poze.

Ceea ce face el e condamnabil, dar super incitant, aproape delicios. Cine e atât de naiv încât să creadă că este în siguranţă în spatele unor parole şi-o merită cu vârf şi îndesat. Navigatul pe net este ca o plimbare în curul gol în Piaţa Unirii, aşa că ori stai închis în casă, ori accepţi aplauzele pensionarilor bârfitori.

Discuţia poate fi mult mai interesantă decât am pornit-o eu. Avem intimitate pe net? Până unde putem să intrăm în viaţa cuiva? Cât de mult a invadat spaţiul virtual viaţa reală? Comunicăm mai mult prin taste decât prin cuvinte? Sunt câteva întrebări la care ne dă răspunsul Fum Micul.

Fumule, era nevoie de tine. Eşti duşul rece de care avem nevoie fiecare dintre noi.

Foamea de iubire: interviu cu Părintele Pantelimon de la Mănăstirea Oasa

Trăim toată viaţa chinuiţi de întrebări la care nu găsim răspuns, pentru că nu suntem în stare să deschidem ochii. Citind interviul de mai jos, cu părintele Pantelimon de la Mănăstirea Oasa, realizat de Dia Radu şi  publicat în Formula As, veţi găsi cu siguranţă  măcar unele dintre acele răspunsuri.

 “Fara Dumnezeu, orice iubire moare”

- Timisorean la origine, absolvent al Facultatii de Arte Plastice a Universitatii de Vest, in prezent e calugar si preot la Manastirea Oasa, unde picteaza si minunate icoane, pline de aur si har. Dar aurul cu adevarat pretios al tanarului parinte e inaltimea sa duhovniceasca deosebita, care transpare si in textul pe care il publicam. Un indreptar de viata si de iubire adevarata -

“Iubirea e fundamentul fiintei noastre”

- Drumul spre Oasa e batut de sute de tineri care vin sa se spovedeasca. Simtiti, oare, prin destainuirile lor, ca ceva s-a schimbat in felul in care se raporteaza la dragoste?

 - As spune ca noi, monahii, cunoastem mult mai bine lumea decat se cunoaste ea insasi, pentru ca noi n-o vedem din exterior, ci din interior. In sensul acesta, parerea mea este ca tinerii de azi au mare potential sufletesc, dar le lipsesc punctele cardinale. Cel mai adesea ei nu stiu cu adevarat ce e iubirea. O confunda cu indragostirea. Si nici nu stiu sa o traiasca. Vad filme si traiesc dupa clisee. Viseaza toti o iubire mare, ca-n filme. O iubire data de-a gata, cu un partener fara cusur, care sa-i inteleaga orice ar fi. Si nu pricep de ce lor nu li se intampla la fel. Dar iubirile astea din carti si filme sunt utopice, nu se verifica real. Ceea ce se simte insa la toti cei care vin sa se spovedeasca este o cautare neobosita, nevoia de a trai o iubire profunda, perfecta. Foamea asta de iubire exista in toti.

- De ce avem atata nevoie sa ne implinim intr-o dragoste mare?

- Cautand iubirea, il cauti, de fapt, pe Dumnezeu. Chiar fara sa-ti dai seama. Chiar daca nu esti un bun crestin, simti cumva, straniu, de fiecare data cand iubesti si esti iubit, ca acolo, in iubire, e adevarul. Cauti iubirea toata viata, ai nevoie de ea chiar si atunci cand te prefaci ca nu mai ai, o traiesti gresit, o traiesti stramb, dar o iei de la capat. Gravitezi in jurul ei, te straduiesti mereu sa o intelegi, pentru ca simti ca acolo e implinirea si fericirea. Noi, oamenii, nu putem sa nu iubim, sa nu vrem sa fim iubiti. Pentru ca asta e fundamentul fiintei noastre. Dumnezeu este iubire si tot ceea ce este in lumea asta tanjeste dupa iubire. Dumnezeu a creat totul dupa chipul si dupa asemanarea Lui, dupa tiparul Lui, al relatiei treimii. Dumnezeu e o relatie, Dumnezeu nu e singur. Noi am fost creati ca oameni sa participam la bucuria relatiei din Dumnezeu si cu Dumnezeu. Sa traim iubirea. Sa fim impreuna. De aceea se spune ca raiul e comuniunea cu toti, iar iadul e neputinta de a mai iubi.

- Desi il avem pe Dumnezeu, simtim totusi ca fara celalalt nu suntem completi. E nevoie de un altul, ca sa fim fericiti?

- Dumnezeu i-a facut pe oameni incompleti, tocmai ca sa aiba nevoie unul de altul. Daca ne-ar fi facut perfecti, ne-am fi fost suficienti singuri. Sigur, exista oameni care daruiesc mai mult, oameni care dau mai putin, dar nu trebuie sa ne oprim la relatia cu un singur om, trebuie sa invatam sa iubim pe toata lumea, sa castigam un rod din relatia cu fiecare, nu doar din aceea cu partenerul de viata. Orice om e un dar potential pentru noi, cu care ne putem imbogati.

- Visam, aproape toti, la o iubire mare, care sa ne tina toata viata. Si totusi, realitatea ne arata ca iubirile mor, si ele, mai des decat am vrea sa credem. De ce se stinge dragostea?

- Moare pentru ca nu exista si Dumnezeu in ecuatie. Si atunci noi nu avem de unde sa ne alimentam, sa ne regeneram iubirea. Fara Dumnezeu, nu exista principiul generator de iubire. Omul singur e o fiinta limitata. Harul e cel care il face infinit de adanc. Harul e de la Dumnezeu. Sfantul Ioan Gura de Aur spunea ca orice realitate netransfigurata degenereaza. Se consuma. Fara har, omul e in stare cazuta. La fel si cu iubirea. Ea se stinge daca nu exista raspuns. Daca o intorci catre Dumnezeu si catre oameni, ea primeste raspuns din infinitatea Lui Dumnezeu. Daca o intorci catre tine, catre trup, catre materie, ea se cheltuie, se epuizeaza, pentru ca lucrurile astea sunt limitate. De asta e nevoie de cununie. Cununia e unirea a doi cu un al treilea, cu Dumnezeu, care e infinit.

- Din pacate, simplul fapt ca te cununi in biserica nu garanteaza mereu fericirea…

- Trebuie sa invatam sa-L vedem in celalalt pe Dumnezeu. Nu trebuie sa ne raportam la un om ca la un lucru finit. Orice persoana e un izvor infinit, dar care nu e descatusat.

(In biserica de la Oasa, langa icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului).

Prin iubire si cu ajutorul lui Dumnezeu, putem rupe zagazurile, astfel ca celalalt sa-si dea drumul fiintial, sa scoata din el tot potentialul lui moral, spiritual si de iubire. Pentru ca fiecare om e cu mult mai mult decat se vede. Si vine iubirea si activeaza in celalalt ceva ce habar nu avea ca zace in el. Ai nevoie de un celalalt care sa iti dea masura. In relatie de doi, omul evolueaza continuu. Si nu mai are cum sa se sature de celalalt, sa se plictiseasca, sa ajunga la rutina. Pentru ca fiecare il face pe celalalt sa evolueze. Fiecare se desface ca un boboc, apoi ca o floare, si aceasta inflorire a lui este infinita. Multi oameni par incapabili de sentimente profunde. Asta, pentru ca nu au fost iubiti, la randul lor, ca sa inceapa sa infloreasca. Dar toate astea nu sunt posibile fara Dumnezeu. Si fara efortul fiecaruia de a activa in celalalt taina Lui, harul dumnezeiesc. Trebuie sa iubesti cu Dumnezeu din tine, pe Dumnezeu din celalalt.

- Cum ar trebui sa iubim, parinte? Unde gresim, de tot ajungem sa o luam de la capat?

- Nu stim sa ne daruim. Nu avem exercitiul daruirii de sine. Societatea actuala ii educa pe oameni in directia propriilor dorinte, ii invata sa se iubeasca intai de toate pe ei, sa-si urmareasca propria implinire. Si dragostea devine, astfel, un fel de accesoriu, care le serveste fericirii proprii. Am o cariera, am o casa, am si o iubita! Dar nu iubim cu adevarat decat atunci cand facem acest exercitiu al iesirii din sine si cand incepem sa ne exersam in daruire, sa ne antrenam puterea de iubire. Sa iubesti inseamna sa gravitezi in jurul implinirii celuilalt. Sa te gandesti cum poti tu sa-l ajuti pe celalalt, cum poti sa-i vii in intampinare, cum sa-l odihnesti, cum sa-l scutesti de un efort, cum sa-i faci o bucurie, cum sa-i gatesti o mancare buna, cand e obosit. Trebuie sa inveti sa traiesti prin celalalt si pentru celalalt. Iubirea inseamna foarte multe gesturi. Intentiile, gandurile in sine nu au nici o valoare in absenta lor. E plina lumea de ele. Facand gesturi te si verifici pe tine, daca poti cu adevarat sa iubesti. Am citit de curand intr-o carte cum un detinut politic taran, inchis la batranete, primea de la babuta lui scrisori, in care ea punea si cate o floare presata. Asta inseamna iubirea. Si chiar mai mult. Sa daruiesti atunci cand esti epuizat, cand nu mai ai nici o forta. Nu exista scuza sa nu daruiesti.

Daca dai din prisos, cand ti-e bine si-ti vine usor, nu are valoare. Atunci cand nu mai poti si vrei totusi sa faci ceva pentru celalalt, izbucnesc in tine resurse de energie de care habar nu aveai. Primesti forta de la Dumnezeu si ajungi sa faci mai mult decat credeai ca esti capabil. Sa te daruiesti atunci cand nu mai poti te leaga cu adevarat de celalalt si-l face si pe celalalt sa se deschida, sa daruiasca la randul lui. In iubire, trebuie sa daruim ce nu avem, cand nu mai avem. Si atunci, ca in Evanghelie, nimicul se transforma, si painea si pestii ajung tuturor.

- Pana unde te poti darui pe tine, fara ca asta sa te anuleze cu totul? Uneori, poate e mai bine sa te opresti, daca celalalt nu-ti raspunde la fel…

- Daruirea de sine e un gest voluntar, nu este o dependenta fata de celalalt, nu e sclavie. Nu ti se cere s-o faci. Prin daruire nu ma anulez, ci ma regasesc pe mine si ma imbogatesc cu felul celuilalt de a fi. Prin posedare, ma anulez. Unora le convine sa se lase stapaniti de altii. E cazul multor femei de azi, care ajung sa se inrobeasca. Le bat barbatii, sunt chinuite, dar le e frica sa-si asume un drum, de dragul sigurantei. Au parte de o suferinta absurda, care nici macar nu e mantuitoare. E o forma de lene. Refuza responsabilitatea propriilor decizii si atunci prefera doar sa execute. Dar asa nu vor evolua niciodata.

“Cand Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-ti da
de-a gata si o mare iubire”

- Nu toata lumea are parte in viata aceasta de iubiri extraordinare. E vina noastra? Tine de noi sa traim o mare iubire sau ea e un dar de la Dumnezeu?

- Dumnezeu are un drum clar pentru fiecare. Nu exista coincidente. Faptul de a intalni o anumita persoana tine de voia Domnului. Dar felul in care reactionam noi la intalnirea respectiva tine de noi. Fiecare persoana care ne iese in cale e un dar de la Dumnezeu si noi trebuie sa ne intrebam, de fiecare data, de ce a randuit Dumnezeu sa intalnesc omul ala. Ce pot eu sa fac din relatia asta? Ce trebuie eu sa inteleg? Ce folos pot sa trag? Apoi, sa nu confundam indragostirea cu iubirea. Daca Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-ti da de-a gata si o mare iubire. Dragostea e doar o arvuna de la Dumnezeu. Daca o cheltui fara stiinta, nu mai ajungi niciodata la iubirea adevarata. Poate la inceput nu pare mare, dar iubirea, daca se lucreaza, creste tot mai mult. Iubirea nu e emotie, e o putere. Dumnezeu nu e trup si totusi se defineste pe sine ca iubire. Deci, iubirea nu e trup! Sigur, si componenta asta trupeasca intra in iubire, dar nu se reduce totul la ea. Iubirea e o mare putere a omului, primita de sus, o putere care trebuie eliberata si lucrata de fiecare in parte. Spun eliberata, pentru ca cel mai adesea ne iubim pe noi insine, si atunci iubirea este inchisa in noi, se invarte in cerc. Este o iubire egoista, intoarsa catre sine, in loc sa fie libera si sa nu ceara nimic in schimb.

- Iubirea adevarata e intotdeauna libera?

- Da, iubirea adevarata afirma libertatea celuilalt. Nu incearca sa-l stapaneasca. Aici se greseste cel mai mult in relatii, cand unul incearca sa-l transforme pe celalalt, sa-l ajusteze dupa gustul propriu. Cand iubesti, trebuie sa iesi din tine in sensul de a incerca sa-l traiesti pe celalalt, sa-l intelegi pe celalalt, sa vezi lumea prin ochii lui. Daca ii calci libertatea, apare instinctul de aparare. Si se va inchide in el. Se va feri de tine, se va simti agresat. Intr-o relatie trebuie sa existe un balans intre apropiere si distanta. Trebuie sa-i pastrezi celuilalt taina, sa n-o spulberi. Sa nu incerci sa cotrobai in toate cotloanele sufletului lui, sa nu intri cu excavatorul peste flori. Tupeul, indrazneala distrug misterul celuilalt. Exercitiul acesta al iesirii din noi insine uneori e dureros, inseamna sa parasesti o pozitie sigura, sa iesi din confortul felului tau de a fi, adoptand felul celuilalt de a fi. Dar numai asa te poti largi, te poti imbogati si poti transforma iubirea in cale de cunoastere. Daca ramai in tine insuti, esti foarte sarac. Ba, mai mult, te trezesti ca toti iti intorc spatele. Te trezesti singur.

- Ar trebui atunci sa cultivam toleranta in dragoste?

- Ar trebui sa facem exercitiul alteritatii, nu al tolerantei. Toleranta e un fel de ingaduinta fata de ceva ce tie nu-ti convine, presupui ca celalalt are niste defecte pe care tu, din marinimie, le treci cu vederea. Adica toleranta presupune mandria. Or, intr-o relatie de iubire tu nu ai dreptul sa consideri felul tau de a fi mai bun ca al celuilalt, n-ai voie sa ceri celuilalt sa se schimbe, trebuie sa-ti ceri tie sa-l suporti pe celalalt. In iubire, nu trebuie sa te preocupe binele tau, ci trebuie sa te pui pe tine in slujba celuilalt, preocuparea ta sa fie devenirea lui. Scopul lui nu e sa te infrumuseteze pe tine, sa te faca sa te simti mai frumos si mai bun. Iubirea traita drept schimba oricum lucrurile in bine. Faptul ca ma daruiesc total, ca ma arat jertfitor il face si pe celalalt sa se corecteze, sa se simta, il schimba in bine. Parintele Teofil Paraian spunea ca dragostea niciodata nu calculeaza si dragostea totdeauna calculeaza. Cum vine asta? Pai, niciodata nu calculeaza ce daruieste, ca sa-i atraga atentia celuilalt uite, cate am facut pentru tine, acum da-mi si tu la fel. Si in acelasi timp calculeaza mereu cat primeste, ca sa poata da mai mult. Asta e iubirea adevarata.

(Cu parintele Teofil Paraian si parintele staret Iustin.)

- Cateodata, oricate ai face pentru celalalt, el ramane indiferent si nu-ti intoarce nici o farama de dragoste. Cum stii care e omul pentru care merita sa dai tot?

- In ordinea fireasca, important e sa nu te implici intr-o relatie pana nu esti sigur de ea. Potentialul de afectiune, de iubire, trebuie pastrat pana gasesti o persoana cu care te potrivesti cu adevarat, cu care sa ai in primul rand o potrivire sufleteasca, nu trupeasca. Apoi, un om de calitate, daca a intalnit un alt om de calitate si se jertfeste pana la capat, reuseste sa-l invinga pe celalalt prin iubire, chiar daca celalalt iubeste mai putin. Iubirea unuia, cu statornicie, poate sa salveze iubirea celuilalt. Am cunoscut multe recuperari miraculoase de relatii care erau in pragul esecului si au ajuns chiar mai puternice si mai profunde ca inainte. Oamenii trebuie sa invete sa aprecieze crizele. Intrebarea mai are insa si o capcana. Daca te opresti la om, risti sa pierzi tot. Daca il ai in minte mereu si pe Dumnezeu, gasesti in jur suficiente persoane care sa merite sa dai tot, fara sa-ti mai fie teama ca ai putea pierde. Nici un om nu merita in sine sa-i dai tot. Pentru ca omul ala nu e ultima realitate, dar Dumnezeul din el, da. In definitiv, prin om ne daruim, de fapt, lui Dumnezeu.

“Daca nu se ajunge la cununie, inseamna ca Dumnezeu e scos afara din ecuatie”

- Si atunci care e rostul casniciei?

-Relatia, casnicia sunt doar un cadru in care noi ne manifestam, ne desavarsim. Ne exersam iubirea, aceasta capacitate de a iesi din noi insine, de a deveni transparenti, ca Dumnezeu sa se poata manifesta deplin in noi, iar noi sa ajungem la acea patrundere reciproca intre oameni, sa putem iubi tot mai mult. Numai daca ne exersam deschiderea, devenim niste vase largi care pot primi mult mai mult decat pe celalalt. Si atunci pot iubi, prin intermediul lui, pe toti oamenii, intreaga natura si toate animalele, pot cuprinde in inima mea toata creatia lui Dumnezeu. Exersand comuniunea in doi ne pregatim pentru comuniunea cu toti, care va fi in Imparatia Cerurilor.

- Exista suflete pereche? Oameni alaturi de care totul devine mult mai usor?

- Exista, dar mai multe. Nu exista un singur om cu care sa-ti fie scris sa fii impreuna. Exista insa mai multe persoane in lumea asta cu care relationezi foarte bine. Faptul ca ai intalnit una si, din nestiinta, iubirea s-a cheltuit, nu inseamna ca vei ramane toata viata singur. Asa cum faptul ca ai intalnit un suflet pereche nu garanteaza ca iubirea va dura, daca nu lucrezi virtutile ei. Fara potrivire, nu e posibila dragostea. Dar potrivirea e doar o scanteie. Ea nu garanteaza vesnicia sentimentului. Nu meriti ceva pentru care n-ai muncit! (rade). Din contra, se intampla des ca tocmai aceste iubiri sa se cheltuie mai repede, pentru ca totul e perfect si nimeni nu depune nici un efort. Se ajunge la un fel de suficienta, pentru ca celalalt corespunde perfect nevoilor mele si eu nevoilor lui, si atunci fiecare se iubeste pe sine, prin intermediul celuilalt.

- Asa se nasc gelozia si posesivitatea?

- Gelozia e iubirea de sine prin celalalt. Daca esti gelos, nu-l iubesti pe celalalt cu adevarat, ci consideri ca celalalt e dreptul tau si cineva atenteaza la el. Ti-e frica sa nu vina cineva sa ti-l fure. Dar nici un om nu are dreptul sa il confiste pe celalalt. Iubirile astea contorsionate, cu gelozii si suferinte care-ti fura ochii si-ti intuneca mintea, sunt iubiri demonice. Ele sunt fascinante in felul lor, sunt foarte simtuale, au un erotism exacerbat, dar produc enorm de multa suferinta, te desfiinteaza ca persoana. Tu crezi ca te-ai jertfit suferind, dar de fapt ai fost posedat. Iubirea adevarata, dumnezeiasca, afirma, nu distruge. E ca un cer senin. N-are tulburare si n-are ceata.

- Astazi, tot mai multi oameni aleg o forma libera de iubire. Nu se mai casatoresc, ba uneori nici nu mai locuiesc impreuna, dar cu toate acestea, se iubesc si traiesc in armonie. E gresit ca procedeaza asa?

(Pictandu-l pe Sfantul Pantelimon.)

- Iubirea care nu implica responsabilitate si sacrificiu nu e iubire adevarata. E iubire conjuncturala, care nu ajunge la maturitate. De fapt, in cazul lor nici nu se ajunge cu adevarat la iubire, ei raman in faza de indragostire. Daca nu se ajunge la cununie, inseamna ca Dumnezeu e scos afara din ecuatie. Si fara harul dumnezeiesc, omul e finit si dragostea lui tine doar o vreme. Cei care aleg calea aceasta vor o iubire in care sa nu aiba nimic de pierdut, ci doar de castigat. Vor sa ia ceva ce se obtine usor si sa se pastreze mereu liberi, in cazul ca apare ceva mai ofertant.

- Cand traiesti o iubire nefericita, te gandesti adesea ca ar putea exista cineva care sa te iubeasca mai mult, sa te inteleaga mai bine…

- Modul asta de a vedea lucrurile e o consecinta a gandirii tehniciste. Un produs se uzeaza moral, in momentul in care apare o versiune imbunatatita a lui. (rade) Adica iese din uz. Or, oamenii nu ies din uz, ei devin continuu. Trebuie sa aprofundam, sa sapam in relatia respectiva, pentru a ajunge la noi si noi adancimi, chiar daca apar oportunitati de relatii mai bune, chiar daca cunoastem persoane care ni se par mai potrivite. N-avem voie sa schimbam persoana. N-avem voie sa incepem mii de drumuri, pentru ca nu mai ajungem niciodata la capat. Nu poti sa te remodelezi la infinit dupa alte tipare de femei sau barbati, pentru ca te tocesti ca piesa, ajungi sa nu mai ai nici un profil. Tu crezi ca ai capatat experienta, ca ti-ai imbogatit modul de a fi, avand foarte multe iubiri, dar de fapt te-ai pierdut pe tine, nu mai stii cine esti cu adevarat. In iubire, ca si in profesie, e foarte important sa fii statornic. Nu te poti face trei ani medic, apoi inca trei actor si dupa alti trei sa te pregatesti sa devii fotbalist. Trebuie sa mergi mai departe. Pentru ca impasul la care ajungi intr-o relatie e al tau, in primul rand, nu al celuilalt. Dumnezeu ti l-a randuit tie, ca sa te depasesti, ca sa evoluezi. Schimband persoana, fugi de tine, fugi de devenire. Iar obstacolul va reveni, sub alta forma, oricine ar fi langa tine.

“Nimic nu se poate fara sacrificiu, fara principiul crucii”

- De ce e atat de importanta fidelitatea? Cunosc persoane care spun ca-si iubesc partenerii, desi ii mai insala din cand in cand, si ca asta nu are nici o importanta, atata timp cat nu sunt sentimente la mijloc.

- Se mint singuri. Infidelitatea e o forma de consum. E foarte urat sa-i consumi pe ceilalti, pentru nevoile tale erotice. Dar, de fapt, te consumi pe tine. Stagnezi. Fara fidelitate, nu poti ajunge la nivele mai profunde. Numai asa poti evolua. Or, daca iti permiti alternative, inseamna ca nu esti dispus sa infrunti blocajul, ca vrei sa il ocolesti. Daca iti refuzi alternativa, atunci nu mai eziti, depasesti criza si vezi si ce potential zace in tine si in celalalt. Si esti mai castigat si mai bogat ca inainte. Ajungi la alt nivel al iubirii, e o iubire rafinata si foarte profunda, care nu mai sta doar in indragostirea trupeasca. Efortul putin inseamna devenire putina, inseamna sa fugi de implinirea de sine. Vedeti, nimic nu se poate fara sacrificiu, fara principiul crucii. Sacrificiul pe cruce e fereastra spre Inviere. Sfantul Maxim Marturisitorul spunea ca in creatie toate se cer dupa cruce. Asa se manifesta iubirea lui Dumnezeu fata de noi. Pentru ca asta e conditia noastra cazuta, consecinta caderii in pacat. Nu ni se da nimic, daca nu jertfim ceva. Si iubirea e o jertfa. Jertfesti sinele tau, ca sa-ti apropii sinele celuilalt. E o renuntare la tine. Sacrificiul da profunzime oricarei relatii. E cel care fixeaza iubirea. Sa te indragostesti e usor, dar sa iubesti e foarte greu. Fugi de cruce: fugi de inviere, fugi de bucurie, fugi de iubirea adevarata! Nu se poate fara. Fara cruce, e calea usoara, comoda. Nestiind sa suferim cu bucurie, sa umplem suferinta de rost, fugim, de fapt, de viata. Si tot ce primim e de mana a doua. Toate bucuriile si iubirile sunt diluate. Tot ce traim e searbad.

- De ce suferintele din dragoste sunt unele dintre cele mai dureroase?

- Pentru ca omul, iubind, se deschide si devine profund. Si atunci incaseaza loviturile direct in profunzimea fiintei. Daca iubirea a fost cu Dumnezeu si celalalt pleaca totusi, Dumnezeu nu ramane dator. Vine El si umple golul, pentru ca tu nu l-ai iubit doar pe cel care a plecat, ci si pe Dumnezeu din el. Poti fi destramat cu adevarat dupa o despartire, doar daca nu-L ai pe Dumnezeu. Daca ai iubit stramb, daca ai fost posedat de celalalt.

(In “gradina” de la Oasa)

- Uneori, dupa o mare iubire, nu mai avem curaj sa mergem mai departe, sa ne mai deschidem sufletul inca o data. Cum putem vindeca ranile lasate de o suferinta din dragoste?

- Parintele Teofil Paraian spunea ca suferinta e o mare taina. Degeaba ti-o explici teoretic, inima continua sa doara. Si orice sfat din afara ramane tot in afara. Numai Dumnezeu poate vindeca astfel de rani, daca considera. Dar unele dintre ele nici nu trebuie sa se vindece. Se intampla uneori ca inima ta sa poata purta infinit de multe rani deschise. Capacitatea de suferinta a omului e foarte mare. Dar nici nu trebuie sa devenim atat de obsedati sa se inchida rana, sa uitam tot. Un esec in dragoste nu trebuie sa ne infirmizeze afectiv. Poti sa duci o alta relatie si cu o rana in inima. Si cu mai multe rani in inima. Dumnezeu iti da oricum puterea de a iubi din nou. Trebuie sa mergi inainte, sa ai curajul sa te deschizi din nou, sa incasezi din nou. N-ai voie sa te opresti.

“Fericirea se munceste in fiecare zi”

- Unora parca le sunt date numai suferinte, toata viata…

- Trebuie sa intelegi ca e ca un joc intre tine si Dumnezeu. In suferinta se ascunde, de fapt, dragostea lui Dumnezeu fata de tine. Si atunci incepi sa gasesti un rost fiecarei suferinte. Fara Dumnezeu, totul sfarseste intr-un mare absurd. Si cea mai mica suferinta te doboara. Nu mai intelegi nimic si ajungi sa-ti pui capat zilelor. Cu Dumnezeu, cea mai mare suferinta e umpluta de sens si e mereu urmata de bucurie. Trebuie sa nu uiti niciodata ca Dumnezeu te iubeste si te pune la incercare. Te incearca, pentru ca vrea sa-ti dea ceva. Dar cu un pret! Trebuie sa meriti darul, sa te ridici spiritual la nivelul la care il poti primi. Nivelul urmator al jocului. Oricum, darul e intotdeauna cu mult mai mare decat suferinta pe care o treci ca sa ajungi la el. Dumnezeu nu ne poate darui liber, ca atunci ne-ar asfixia cu iubirea lui, ne-ar distruge fiinta, nu ne-ar mai lasa sa inflorim liber. Dumnezeu, cand ne iubeste, ne pune la incercare, ca pe argint in topitoare. Pentru ca vrea sa scoata din noi esenta cea mai pura.

- Ce ar trebui sa facem ca sa fim fericiti?

- Trebuie sa pornim in cautarea adevarului iubirii, cu toate fortele noastre. Sa nu ne angajam steril, de suprafata, ci sa ne daruim total, tuturor oamenilor si, prin ei, lui Dumnezeu. Si sa o facem pe viata. Fericirea adevarata exista. Si exista aici, pe pamant. Ea nu e decat o cale pe care inaintam. Doar in masura in care stim sa daruim, o sa si primim. Pentru ca Dumnezeu ne chinuie uneori, dar ne si rasplateste cu asupra de masura. Se joaca cu noi, ne face sa vrem mai mult, sa ne dorim mai mult, sa devenim mai mult. Fericirea nu e un dat, o pleasca, o incremenire care pica pe tine. O fericire statica ne-ar strivi sub o plictiseala cumplita. Fericirea se munceste, se castiga in fiecare zi. E un urcus continuu, o dinamica ce se adapteaza permanent nevoilor noastre. Fericirea e devenire.

Fotografii tăiere de moţ – 25.06.2011

This slideshow requires JavaScript.

Culoare selectivă

Video nuntă 28.05.2011

Fotografii nuntă 28.05.2011

This slideshow requires JavaScript.

Fotografii botez 21.05.2011

This slideshow requires JavaScript.

Valabil şi pentru noi

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Inscripţie din Sevilla.

Bucureşti, Bucureşti…

Pentru cei care spun că Bucureştiul este un oraş urât, banal şi lipsit de culoare, ataştez câteva fotografii făcute în Parcul Herăstrău. În unele imagini apar actorii Teatrului Masca. Ştiu că nu sunt poate cele mai relevante pentru a-mi sustine afirmaţiile, dar m-am săturat să aud zilnic tot felul de mizerii despre un oraş care, poate, nu este cel mai frumos din lume, dar nici unul oribil.

This slideshow requires JavaScript.

Aseară ţi-am luat pantofi

Lady Gaga a apărut în emisiunea American Idol încălţată cu pantofi cu toc. Până aici nimic neobişnuit, însă tocul nu era unul clasic ci un toc şoc. Cu siguranţă nici lui Mihai Albu nu i-ar fi trecut prin cap aşa ceva, dar pentru Bote nu bag mâna-n foc. Tocul madamei Gaga avea formă de penis.

Nu m-ar mira ca moda aceasta să provoace o adevărată isterie şi printre cântăreţele de la noi. Nu mai amintesc de asistentele TV, de unele ministre  de succes, etc. Acum am înţeles de ce spun femeile: băga-mi-aş …, să-mi sugi … sau du-te-n …. mea.

Tot acum am înţeles de ce o blondă celebră de pe la noi a donat sinistraţilor în timpul inundaţiilor …. Ghici ce? Pantofi cu toc. Drept urmare, dragi femei vă urez: să călcaţi bine!

MARKONE1 feat CHELOO – Crazy as fuck